An exquisite corpse in terra nova
-despre marketingul literar-
Unii cercetatori din domeniul stiintelor sociale asociaza consumul cultural cu clasa sociala de apartenenta a consumatorului. Cei din clasa de jos mai saraci si mai lipsiti de mijoace materiale prefera un consum instant si ieftin gen televizor iar cei din clasa de sus care dispun de mai mult timp si resurse finaciare prefera cartile si ziarele. Dupa o astfel de definitie in Romania saracia economica atrage dupa sine si saracia culturala, implicit pe cea morala. Dezinteresul pentru literatura romaneasca a “noului consumator” autohton, mai apropiat ca afinitati si valori de personajele Sandrei Brown decat cele din clasicii literaturii romane, este unul generalizat care nu tine cont de clasa sau venituri. Acest dezinteres a determinat in creatia literara contemporana evolutii pe care acum 10 sau 20 de ani nu le-am fi crezut posibile. Ce este diferit la consumatorul de literatura si care sunt mijloacele noi de expresie? A ajuns literatura romana un “exquisite corpse”, un cadavru splendid sau a gasit o “terra nova” in care sa creasca si sa infloreasca?
Tags: Andrei Codrescu, autori, blog, carti, cititori, consum cultural, exquisite corpse, Felicia Mihali, marketing literar, poeti, Quebec, revista on-line, scriitori, terra nova
Strategie | Fix Up | 
February 8, 2010 3:14 am | 
Comments (0)
Socializam. Socializam online. Au disparut incet, in desuet, povestile lungi intre prieteni. Nimic nu mai e nou, totul e cunoscut la 5 minute de cand s-a intamplat. M-am spalat pe dinti, am deschis televizorul, am vazut un film cool, mi-am luat camasa albastra cu dungi galbene…etc. Toate vestile sunt la cateva clickuri distanta de toti prietenii. Totul e lansat in mediul virtual. Facebook, Twitter, Hi5 sau alte retele de „socializare”. E necesar. Esti la moda, in top, pe val… si trebuie sa-ti mentii standardele de „cool”. Networking. Totul e rapid, inutil de detaliat si indreptat spre interactiune. Ca niste fiinte gregare ce suntem cautam apartenenta la grupuri. Anonimii perfecti din spatele zidului virtual ne creionam imaginea pe care vrem noi sa o proiectam lumii. Si ne place. 
Flacara violet ataca napraznic. Chuck Norris e mic copil. Param cu un galben cacaniu sau cu o nota vesela de roz-bonbon cu picatele. Toate ar trebui sa mearga mai bine cand violetul isi arata fata. Daca ar fi sa ne luam dupa semnificatii, atunci violetul e culoarea actiunii cugetate, culoarea echilibrului dintre patima si intelepciune. Dar fasssss, s-a terminat influenta benefica, nu mai dam si nici nu ne mai batem capul sa facem rost de alta. Cam asa au gandit cei de la Heinz, cu mintea aia de pe urma, cand au dat chix cu ketchup-ul lor violet. La ei nu a functionat flacara, nici macar cea a bunului simt…de aceea au plusat cu ketchupul albastru si cu cel verde. Ambele, la fel cu cel violet, au fost cate-un mare esec. 
In plina 
Pline de povete, sex, umor, violenta reclamele vietii noastre cotidiene sunt o sursa continua de mirare asupra modului in care percep oamenii din agentiile de publicitate comportamentul consumatorului. Unde e limita dintre bun simt, umor, batjocura, rasism… si eficienta campaniilor respective din perspectiva clientilor? Tot patinajul acesta comic sau semicomic se desfasoara pe un lac cu gheata subtire, astfel incat riscurile de accidente/inec pot fi destul de mari. 
Din ce in ce mai vizibila in programele canalelor de televiziune specializate in muzica dar si in clasamentele pieselor muzicale, Lady Gaga continua sa atraga fani si sa contrarieze. Dar acesta este rostul oricarei vedete de muzica pop: sa provoace, sa fie vizibila si, cel mai important, sa atraga atentia, sa fie in centrul discutiilor si al controverselor. Aceasta inseamna intr-un cuvant faima si toate beneficiile ei: contracte cu branduri celebre, vanzari, averi si fani. Reteta de succes “Lady Gaga” pare una clasica dar in acelasi timp integreaza ultimele evolutii si tendinte prezente in piata: o atentie mai mare catre detaliu, trimiteri catre produse de consum si o mai mare auto-referentialitate in texte si muzica.
“Viitor de aur piata imobiliara are / Si prevad prin secoli a ei inaltare.” Asta ca sa-l parafrazam pe Bolintineanu. Programul “Prima casa” e din nou scos la inaintare de mai marii si mai micii nostri ca si o varianta de revigorare a pietei imobiliare. Programul doreste a tinti de aceasta data constructiile noi. Dincolo de intentiile bune si unele avantaje ce rezida din acest program (costul creditarii e mai mic la majoritatea bancilor comerciale) sperantele de mai bine tind sa se opreasca aici. A spera ca relaxarea relativa a creditarii, prin acest program, va duce la o crestere semnificativa a tranzactiilor pe piata imobiliara e, in fapt, ca si cum ai spera ca autostrada Transilvania se va finaliza in urmatorii doi ani. 
Surprins cu fast-foodul in flit de bataia lunga a xenoanelor de jipan vitezist porcul mioritic isi dadu obstescul sfarsit suspinand. Murind rememora pe repede inainte vremurile bune de pe vremea impuscatului cand inaintasii lui au crescut cu paine de cartela carata cu sacul de la oras. Inca de atunci stapanii lui, “invartiti” cu ceva cheag invatasera toate dedesubturile pietei negre si facusera averi grozave cu porci. Nici acatistele platite pe la biserici, nici micile atentii date pe la baietii cu ochi albastri si nici plocoanele duse pe la prim-secretarul de la judet n-au putut sa stearga insa originea nesanatoasa a banilor proaspat dobanditi. Nu puteau nici macar cumpara un apartament mai acatari, nu puteau prinde si ei o functie de gestionar pe la la ceva IAS macar.
Ce ti-e si cu viata unei firme! Aflate mereu in criza de timp si o data cu criza, de bani, lucrurile pentru firmele romanesti par sa capete tot mai mult o perspectiva partiala si trunchiata, chiar sumbra pe alocuri. Nu mai stim incotro ne indreptam, am uitat directia “buna” spre care tinteam cu totii. Mai mult, scopurile noastre si-au pierdut din consistenta lor fireasca si drumul larg si drept la care pornisem s-a bifurcat la nesfarsit in mii si mii de carari intortocheate. Unele chiar fara iesire! Dintr-o data campul la care am trudit atata vreme pentru o recolta s-a transformat in padurea deasa a taxelor si impozitelor de tot felul, a vrescurilor uscate de care ne impiedicam la tot pasul. Acum ne intrebam uimiti unde-i belsugul meritat pe masura muncii noastre!